Restabilirea legăturilor între comunități după incendiile de vegetație
Pe măsură ce refacerea începe, oamenii din Los Angeles continuă să se ajute unul pe altul.
DoneazăRestabilirea legăturilor între comunități după incendiile de vegetație
Pe măsură ce refacerea începe, oamenii din Los Angeles continuă să se ajute unul pe altul.
Donează
Altadena
Familia Benn
Cunoscută ca familia pasionată de muzică din Altadena, familia Benn trăiește în zonă din anii 1950 și cântă în mod regulat la evenimente comunitare din oraș. Incendiul de vegetație Eaton a distrus două case pe care le dețineau de mai multe generații. Unsprezece membri ai familiei au putut sta împreună într-o locuință Airbnb, unde au stabilit ce vor face în continuare. „Găsirea unei case destul de mari pentru toți a fost foarte importantă, mai ales pentru că avem persoane cu probleme de mobilitate și copii mici”, a declarat Loren Benn, cea mai mare dintre cei șapte copii ai soților Benn. Familia Benn plănuiește să se întoarcă în Altadena și să reia legătura cu membrii comunității.

„Să pierzi o casă e una. Dar sentimentul că ai pierdut o parte din istoria ta e cu totul altceva”, a mărturisit Loren.
Altadena
Eshele și Brayden
Eshele este o terapeută a cărei familie trăiește în Altadena de mai multe generații. Ea, fiul ei, Brayden, și câinele lor chihuahua, King Tut, și-au pierdut casa în care locuiau de 17 ani. Au stat la Inessa, o gazdă Airbnb, folosind credite Airbnb.org. În ciuda pierderii suferite, Eshele a continuat să ofere servicii de sănătate mintală într-un moment critic pentru comunitatea ei.

„Este foarte important să ai pe cineva care să se intereseze dacă ești bine și să te întâmpine ca în familie”, a spus Eshele.
Altadena
Kevin, Bridget și Copi
Kevin și Bridget sunt artiști și fotografi care locuiesc în Altadena împreună cu fiul lor de 10 ani, Copernicus, și câinele lor, Galaxy. Familia și-a pierdut casa și o mare parte din muncă, dar este cel mai preocupată de menținerea unei comunități unite. Stau gratuit într-o locuință Airbnb până când își pun la punct planurile.

„Încercăm să profităm de acest moment pentru a reflecta puțin la cum vom aborda ceea ce urmează”, a spus Kevin.
Thousand Oaks
Sanam și familia
Sanam a găzduit un echipaj de opt pompieri din Ventura și cei patru câini ai lor, chiar și după ce familia ei și-a pierdut mai multe dintre proprietățile de închiriat în urma incendiilor de vegetație. Copiii ei, cu vârste de 3, 5, 6 și 9 ani, au ajutat mergând la magazinul Costco pentru a le aduce pompierilor mâncare și alte produse, astfel încât aceștia să aibă suficientă energie la muncă.

„Faptul că am putut ajuta un grup de oameni să-și recapete energia și puterea pentru a continua lupta împotriva incendiului a fost extrem de satisfăcător”, a spus Sanam.
Palm Desert
Jimmy
Născut și crescut în Palm Desert, Jimmy, gazdă Airbnb, și-a reunit comunitatea pentru a sprijini oaspeții afectați de incendiile de vegetație din Los Angeles. În prima săptămână, el a găzduit nouă familii forțate să-și părăsească propriile locuințe. Pentru o familie care și-a pierdut casa, el a strâns donații sub formă de carduri cadou la restaurantele și cafenelele locale.

„Mi se rupe inima când mă gândesc că și-au pierdut complet casele și au fost nevoiți să se mute în grabă. Vreau ca acești oameni să se simtă în largul lor în locuința mea și să înțeleagă că această comunitate, în acest cartier, îi primește cu brațele deschise”, a declarat Jimmy.
Long Beach
Kaitlyn
Kaitlyn, o gazdă din Long Beach, s-a străduit să ajute oaspeții afectați de incendiile de vegetație, inclusiv o femeie aflată în săptămâna a 39-a de sarcină și familia sa, care și-au pierdut casa din Altadena. Kaitlyn le-a adus oaspeților produse donate și pachete de îngrijire și continuă să comunice cu rețeaua sa de gazde pentru a sprijini mai multe persoane care au nevoie de o locuință.

„În două săptămâni, lumea va trece la alte subiecte, însă acești oameni nu vor fi trecut peste. Au în continuare nevoie de atât de mult ajutor”, a declarat Kaitlyn.
Mai multe povești de viață din Los Angeles
„Principalul meu scop este să asigur confortul familiei mele, astfel încât să poată începe să se miște într-o anumită direcție, să avanseze, indiferent ce înseamnă asta.”
(Loren, oaspete Airbnb.org din Altadena, California)
„A fost o mare ușurare să ne putem simți în siguranță și să avem un loc unde să stăm cât timp a existat o mare incertitudine cu privire la casa noastră.”
(Cate, oaspete Airbnb.org din Topanga, California)
Donează acum
Donațiile sunt destinate integral finanțării directe a cazărilor
Orice sumă pe care o donezi este folosită direct pentru finanțarea cazărilor de urgență pentru persoanele aflate în situații de criză.
Și Airbnb donează
Airbnb acoperă toate costurile operaționale ale Airbnb.org și renunță la toate taxele de servicii pentru fiecare cazare.
Oaspeții sunt cazați gratuit
Gazdele își pun la dispoziție locuințele, multe dintre acestea fiind la un preț redus. Donațiile ne ajută să acoperim diferența.